Probabil cea mai discutata tema in toata mass-media, alaturi de criza mondiala, a fost problema noii legi, prin care salariile profesorilor se maresc cu 50%. De curand, Curtea Constitutionala a eliminat speranta guvernului ca legea ar putea fi considerata neconstitutionala, astfel incat primul-ministru a Romania, pentru a inchide o cutie pe care el insusi a deschis-o asteapta salvarea de la cel vazut in mediile liberale ca fiind un Lukasenko al Romaniei. E foarte curios cum un prim-ministru care doar in urma cu cateva saptamani facea apologia republicii parlamentare, acum cauta salvarea de prostia parlamentului la presedinte.
In ultimele doua saptamani, pe masura ce criza politica se acutiza, iar perspectivele unei crize economice majore anul viitor deveneau tot mai serioase, au fost acuzati pe rand de iresponsabilitate Parlamentul, Guvernul si sindicatele. Daca in cazul primelor doua, acuza era corecta, in cazul ultimului vinovat, aceasta este gresita.
Parlamentarii au votat asa cum au facut-o de atatea ori, pentru a se pune bine cu electoratul, mai ales ca votul uninominal a schimbat extrem de mult modul in care alesii isi castiga si pastreaza locurile. In lipsa unor proiecte politice serioase, sau macar a unei capacitati de articulare a unor idei, la care se adauga cunostinte de ideologie minima, dar compensate de tupeu si nepasare, parlamentarii au fost nevoiti sa apeleze la masuri populiste. Am vazut astfel evolutia unei spirale a populismului, care porneste de la o crestere economica nesustenabila, generata de un influx de capital strain in banci si de liberalizarea creditului de consum. Unanimitatea votului arata faptul ca, in realitate, disputele politice de la noi sunt rezultatul unor certuri pentru impartirea prazii din buget si nu o dezbatere pe diverse proiecte, iar atunci cand prezenta la masa de impartire este pusa in pericol de nemultumirea populara, politicienii sunt pregatiti sa faca orice, daca vor reusi sa isi mai pastreze locurile si privilegiile inca 4 ani.
Guvernul, pe de alta parte, este, in mare masura, la fel ca parlamentarii. In minoritate, incapabil, asa cum a aratat recentul vot, de a-si controla proprii parlamentari, si pregatit la masuri populiste, el nu a facut decat sa pregateasca terenul pentru aceasta criza, prin gesturi si declaratii iresponsabile. As trece peste faptul ca desi lipsit de sprijin politic, el continua sa se agate de putere, punand in pericol prin aceasta stabilitatea economica. Un guvern, in prag de plecare, in minoritate, si fara sprijin politic, nu este, in nici un caz, un organism capabil sa inspire incredere investitorilor. Mai ales cand s-a aratat dispus sa ia masuri populiste in plina criza financiara. Guvernul nu va avea, in ultima instanta, capacitatea de a rezolva criza, iar slabiciunea sa va pune in pericol capacitatea viitorului guvern de a oferi solutii la criza.
In fine, sindicatele sunt singurele care si-au atins scopul pentru care au fost creeate. Ar trebui spus de la inceput ca sindicatele nu sunt organisme guvernamentale si nu au astfel nici un fel de responsabilitate fata de finantele statului, ei raspunzand doar in fata angajatilor pe care ii reprezinta. Modul in care sindicalistii s-au comportat in aceasta criza a fost unul asteptat. Rolul lor era sa ceara imbunatatirea conditiilor de trai, chiar daca aceasta insemna cresterea salariilor, iar rolul care revenea autoritatilor statului, in speta, Parlament si Guvern era de a negocia si de ajunge la o solutie de compromis acceptabila de ambele parti. Sindicatele nu pot fi considerate iresponsabile pentru ca au cerut mult, aceasta fiind aproape o lege nescrisa a oricarei negocieri. Vina cade in sarcina statului, care a acceptat mult prea repede solicitarile maximale ale sindicalistilor.
Din nefericire, efectele crizei vor duce la anularea victoriei sindicalistilor. Inflatia va duce la scaderea dramatica a puterii de cumpare a majoritatii cetatenilor, ceea ce va face inutila aceasta crestere salariala spectaculoasa. Anul viitor euforia ultimilor ani va disparea, iar in conditiile in care supapa de pana acum, emigrarea in Europa in cautarea unui loc de munca incepe sa devina din ce in ce mai putin fezabila, Guvernul care va urma se va putea confrunta chiar cu miscari sociale majore, in conditiile in care nota de plata a guvernarii liberale se va dovedi exagerat de mare.
