De cateva zile, scena politica de la noi pare sa semene tot mai mult ca un capitol din binecunoscuta carte a lui Nicollo Machiavelli. Florentinul il sfatuia pe principe ca este mai intelept sa isi puna un subaltern sa ia masurile nepopulare, ca apoi, atunci cand mania populara va creste, el sa fie sacrificat pentru satisfacerea maselor si pentru ca printul sa fie aparat.
La noi, o situatie asemenatoare s-a intamplat in cazul recentelor discutii despre majorarile salariale ale profesorilor. Prim-ministrul l-a trimis la inaintare pe ministrul Educatiei, care, asa cum era de asteptat, s-a dovedit incapabil sa controleze larga generozitate a Parlamentului. Acesta, de teama alegerilor, a votat o majorare salariala de 50 %, in conditiile in care bugetul este si asa supraincarcat de pomeni electorale, bursa a suferit lovituri dure in ultima perioada, iar lumea se afla intr-o criza financiara extrem de severa (unele voci chiar o considera mai puternica decat Marea Criza din 1929). Bineinteles acest act de inconstienta a fost foarte dur taxat in mass-media, iar principele, in cazul de fata, primul ministru, a luat act de furia populara si a decis sacrificarea subalternului. Se vorbeste in ultima perioada de demiterea ministrului Educatiei, pentru ca nu a reusit sa previna votul din Parlament. Primul ministru pare sa uite faptul ca votul a fost unul unanim, adica si parlamentarii PNL au fost de acord cu majorarea. Principele nostru comite astfel greseala de a crede ca se adreseaza unor tarani abrutizati si nu unor alegatori capabili de a observa ipocrizia discursului sau. Presedintele de partid Tariceanu nu s-a implicat in blocarea voturilor parlamentarilor partidului, care au fost ales pe liste, in timp ce prim-ministrul Tariceanu se declara socat de “generozitatea” Parlamentului. Alegatorii se uita probabil, cu tot mai multa ingrijorare la stirile despre criza si apoi se uita cu tot mai multa mirare la politicieni care incearca sa imparta bugetul cat mai mult, poate, poate aceasta le va garanta reintoarcerea pe bancile caldute.
Dupa noi, potopul este o expresie care a aparut in secolului al XVIII, la curtea Frantei, in timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Un profet ar fi prezis un potop asemenea celui biblic, ce ar fi trebuie sa aiba loc in jurul anilor 1770. Regele si curtea sa au inceput sa cheltuie nebuneste, nepasandu-le de viitor, pentru ca acesta se parea ca nu va mai exista. Dupa noi, potopul ziceau ei. Potopul nu a mai venit, dar Revolutia a venit. Poporul umil, pe spinarea carora ei se distrasera in anii anteriori, si pe care il dispretuisera, se ridica impotriva lor, iar vechiul regim, atat de stralucit, s-a prabusit sub loviturile ghilotinei.
